EXCLUSIV| Cele două mari „ținte” ale Israelului și „jocurile” Hamasului. Fost ofițer în armata israeliană: „Războiul nu și-a atins faza finală”

EXCLUSIV| Cele două mari ținte ale Israelului și jocurile Hamasului. Fost ofițer în armata israeliană: Războiul nu și-a atins faza finală
Publicat: 29/11/2023, 08:30
Actualizat: 29/11/2023, 08:34

David Maxim, fost militar în Armata Israelului – luptător în Gaza și în Liban mai bine de 20 de ani – a declarat într-un interviu pentru Gândul că, dincolo de aceste zile de pauză în luptă pentru aducerea acasă a ostaticilor – războiul între Israel și Hamas nu s-a terminat. Interlocutorul Gândul a mărturisit că, atâta vreme cât grparea teroristă nu este încă eliminată, războiul nu și-a atins faza finală.

În același timp, acesta susține că, din punct de vedere militar, pentru Israel această „pauză” este un lucru bun, permițând o repregătire pentru continuarea luptei.

Cât despre gruparea teroristă, David Maxim susține că Hamas încearcă să tragă de timp, jucându-și „cartea” ostaticilor și mizând pe faptul că asta le va aduce o pauză pentru a regrupa și reînarma.

Reamintim că 51 de ostatici ținuți de teroriștii Hamas au fost eliberați în cadrul armistițiului cu Israelul, dintre care de 19 ostatici sunt de alte naționalități. Totodată, până în prezent, 150 de palestinieni au fost eliberați din închisorile israeliene.

Casa Albă și negociatorii din Qatar au declarat că pauza inițială de patru zile a luptelor din Gaza, care urma să expire marți la ora locală 7.00 , a fost prelungită cu încă două zile.  Purtătorul de cuvânt al Consiliului de Securitate Națională al SUA, John Kirby, a declarat că „pentru a prelungi pauza, Hamas s-a angajat să elibereze încă 20 de femei și copii.”

Reamintim că, mai mult de 3.000 de persoane – femei, bărbați și copii, cu vârste între 3 luni și 85 de ani –  au fost rănite, ucise, bătute, violate și despărțite în mod brutal de familiile lor, de către gruparea teroristă Hamas în masacrul din 7 octombrie.

Aproximativ 240 de persoane au fost răpite în timpul atacului lansat de Hamas, gruparea teroristă aflată la putere în Fâşia Gaza. Hamas a eliberat, înainte de acest armistițiu, doar patru ostatici.

„Acest armistițiu ajută și Hamasul să se regrupeze, să se reînarmeze”

David Maxim susține că ostaticii sunt prima țintă a acestui război, iar eliminarea Hamasului este a doua țintă, care nu a fost niciodată scoasă de pe ordinea de zi și rămînă valabilă în contnuare.

„În primul rând, această pauză în luptă este binevenită pentru civilii care au mai rămas încă în Gaza. Asta este ca punct de plecare și ne bucură pe toți. Ceea ce nu ne bucură este că acest armistițiu ajută și Hamasul să se regrupeze, să se reînarmeze. Și trebuie să înțelegem că Hamas știe că au în fața lor o continuare a luptei, lupta nu s-a terminat. Iar Hamas încearcă să tragă de timp și cu cât dau mai puțini ostatici, cu cât își joacă cartea ostaticilor mai bine, asta le va da o pauză mai lungă.

Să nu credem că Hamas face eforturi pentru a prelungi această pauză în luptă de dragul persoanelor civile care au rămas acolo. Este clar că fac asta pentru ei, așa cum au făcut întotdeauna. Dacă ne referim la cei care au fost eliberați, da, Israelul are tot interesul să primească înapoi cât mai mulți ostatici și fiecare ostatic scos de acolo este extrem de important. Aici și Hamas joacă niște cărți foarte murdare. Acum două zile au separat un frate de soră, ceea ce, conform înțelegerii, era interzis.

Luni au încercat să elibereze copii fără mame, dar de data asta Israelul a insistat și nu a mai vrut să dea înapoi. S-a stabilit continuarea acestei eliberări de ostatici câte zece pentru fiecare zi de pauză pentru încă două zile. Hamas începe să vadă că numărul de ostatici la care are acces scade și atunci începe să joace murdar.

Întâi au spus că ei nu sunt siguri că pot să găsească 20 de ostatici, că nu știu dacă pot să-i aducă și să încerce tot felul de tertipuri prin care să dea mai puțini, ca să le rămână mai mult pentru a-și prelungi pauza. Israelul a cerut în mod categoric 10 ostatici pentru fiecare zi. Să vedem cum va reacționa Hamasul, ce va găsi de cuviință să facă sau să nu facă.” 

„Armata nu stă, nu este o perioadă în care nu se întâmplă nimic”

David Maxim susține, prin prisma expertizei sale militare, că luptele vor continua, explicând că armata istaeliană a rămas în pozițiile în care era în această pauză de luptă, începând să se întărească, dar și să pună la punct și să gestioneze alte probleme.

Eliminarea Hamasului rămâne pentru Israel o țintă clară, care nu a fost niciodată scoasă de pe ordinea de zi.

„Chiar dacă nu există luptă, armata are grijă acum să realimenteze cu muniție, să repare blindaje stricate, să pună la punct echipamentul de luptă. Deci, armata nu stă, nu este o perioadă în care nu se întâmplă nimic. Din punct de vedere militar, pentru Israel este un lucru bun care permite o repregătire pentru continuarea luptei.

În niciun caz nu s-a pus problema ca lupta să înceteze, clar va continua. Atâta vreme cât Hamasul nu este încă eliminat, războiul nu și-a atins faza finală. Ostaticii sunt prima țintă a acestui război și eliminarea Hamasului este a doua țintă, care nu a fost niciodată scoasă de pe ordinea de zi și rămînă valabilă în continuare.

De aici și presiunea enormă asupra Hamasului de a-și asigura cât mai multe zile de supraviețuire. Ei știu că operațiunea militară va continua. Această pauză dă armatei posibilitatea de a  se realimenta, de a se reorganiza, de a învăța din ceea ce s-a întâmpla până acum, de a aplica noi soluții și noi proceduri de luptă, adaptate la ceea ce s-a văzut până acum în teren. Tactic, este un lucru foarte bun. Această pauză este foarte, foarte utilă Israelului.”

„Au avut timp să se ocupe de fiecare element tactic la care trebuie să ajungă”

David Maxim, fost luptător în forțele speciale israeliene, a vorbit și despre intrarea lentă în Gaza de la începutului războiului, despre care susține că fost un lucu foarte bun, care le-a dat mai multă siguranță soldaților și mai multă atenție la detalii.

„Unul dintre lucrurile care au fost spuse, apropo de modul acesta de a lupta în Gaza – vorbim de o întâlnire de luni a comandanților de divizii care sunt activi acum în Gaza – au ieșit predominant două puncte. Faptul că s-a intrat încet în Gaza, nu în viteză și nu încercând să acoperi cât mai mult teren și cât mai repede, a fost un lucru foarte bun, pentru că asta a dat siguranță soldaților, care au fost protejați prin intrarea asta lentă.

Și al doilea lucru care a fost fost scos în evidență de comandanții diviziilor care luptă aflați acum acolo, a fost că, din punct de vederii al eficienței intrării încet este mult mai bine, deoarece au avut timp să se ocupe de fiecare element tactic la care trebuie să ajungă.”

„A susține armata înseamnă să-ți susții propriii membri de familie, care acum luptă în Gaza”

Deși decizia armistițiului Israelului cu Hamasul nu a fost în asentimentul tuturor, David Maxim susține că solidaritatea israelienilor nu s-a dezbinat niciun pic. Dimpotrivă, toți sprijină, susțin și întăresc armata.

„Bineînțeles că fiecare are dreptul la propria părere, dar noi putem să emitem păreri. Întrebarea este ce facem sau ce cerem. Chiar dacă unii au păreri diferite, asta nu înseamnă că vor încerca să schimbe cu ceva linia de acțiune a Israelului sau a armatei. Toți sunt în spatele armatei, pe care o întăresc și o susțin. Este un război pentru existență.

Ceea ce Hamas încearcă să facă este să distrugă statul Israel, să ne șteargă de pe fața pământului. Nimeni nu consideră acum că inițierea unor idei divergente poate să ajute undeva. Toți trebuie să fim solidari unii cu alții și toți să suporte armata. Ce înseamnă a suporta armata, a-i susține? 

Se traduce prin următorul fapt. În armată,  acum sunt civili care și-au lăsat casele și toți sunt în aceeași situație. Așa că nu contează dacă sunt politic de stânga sau de dreapta, dacă sunt religioși sau laici, dacă sunt înalți sau scunzi. Toți cei de acolo sunt un mix enorm de populație israeliană. A susține armata înseamnă să-ți susții propriii membri de familie, care acum luptă în Gaza sau în zona de Nord”, conchide David Maxim, fost luptător în armata israeliană.

51 de ostatici ținuți de teroriștii Hamas, eliberați în cadrul armistițiului

Associated Press relatează că majoritatea ostaticilor eliberați până acum par să se simtă bine din punct de vedere fizic. Cu toate acestea, una dintre ostaticele deținute de Hamas, Elma Avraham, în vârstă de 84 de ani, a fost transportată cu un avion la un spital israelian în stare de pericol pentru viață din cauza îngrijirii inadecvate, iar Maya Regev, sechestrată de la festivalul de muzică Supernova, a fost văzută mergând în cârje la eliberare, medicii spunând că va avea nevoie de o intervenție chirurgicală nespecificată.

Deținuții palestinieni eliberați până acum au fost în majoritate adolescenți acuzați că au aruncat cu pietre și sticle incendiare în timpul confruntărilor cu forțele israeliene, deși unii, precum Misoun Mussa și Israa Jaabis, au fost condamnați de Israel pentru infracțiuni de terorism.

Națiunile Unite salută acordul dintre Israel și grupul Hamas

Secretarul general al Națiunilor Unite, Antonio Guterres, a salutat, miercuri, acordul dintre Israel și grupul islamist Hamas, cerând însă acțiuni suplimentare pentru îmbunătățirea situației umanitare în Fâșia Gaza, în timp ce în Cisiordania au fost raportate incidente militare soldate cu cel puțin șase morți.

Antonio Guterres ”salută acordul dintre Israel și grupul Hamas, obținut prin medierea Qatarului și susținut de Egipt și Statele Unite.

„Națiunile Unite vor mobiliza toate capacitățile pentru a susține implementarea acordului și pentru maximizarea impactului pozitiv asupra situației umanitare din Fâșia Gaza. Rămân multe de făcut”, a declarat un purtător de cuvânt al sediului ONU din Geneva, citat de cotidianul Le Monde.

Administrația de la Ankara a exprimat speranța că acordul dintre Israel și Hamas, care prevede eliberarea a cel puțin 50 de ostatici israelieni în schimbul a 150 de militanți palestinieni aflați în detenție în Israel, va contribui la ”încheierea totală a confruntărilor militare.”

Premierul Benjamin Netanyahu a avertizat că Israelul va relua operațiunile militare cu toată forța după armistițiul temporar.

”Decizia este dificilă, este dureroasă, dar este corectă. Dar nu ne vom opri după armistițiu. Suntem în război, iar războiul va continua până la atingerea obiectivelor: eliminarea grupului Hamas, eliberarea tuturor ostaticilor și garantarea că nu va mai exista nicio amenințare din Fâșia Gaza”, a afirmat premierul israelian.

Ce prevede ACORDUL care va fi implementat vineri, ostaticii fiind eliberați în mai multe etape

  • intensificarea intrării camioanelor care transportă ajutoare umanitare, ajutoare de urgență, asistență medicală și combustibil în toate regiunile din Fâșia Gaza;
  • eliberarea a 50 de femei și copii israelieni ostatici cu vârsta sub 19 ani, în schimbul eliberării a 150 de femei și copii palestinieni din închisorile israeliene;
  • niciun fel de trafic aerian (avioane și drone) israelian în sudul Fâșiei Gaza timp de patru zile;
  • niciun trafic aerian israelian (avioane și drone) în nordul Fâșiei Gaza timp de șase ore pe zi, de la ora 10.00 la 16.00;
  • libertate de circulație pentru civili, în special de-a lungul drumului Salah al Din;
  • „forțele de ocupație” israeliene nu vor ataca sau aresta pe nimeni în nicio zonă din Fâșia Gaza.
  • Acordul prevede și un armistițiu de cel puțin patru zile, precum și accesul Crucii Roșii la ostaticii care rămân în Fâșia Gaza.

Atacul Hamas, din 7 octombrie, constituie un ”genocid”, scriu 100 de experţi

Aproximativ 100 de experţi în drept internaţional au difuzat în presă o declaraţie în care afirmă că atacul mişcării islamiste palestiniene Hamas de la 7 octombrie în Israel, soldat cu 1.300 de morţi, ar putea constitui „o crimă de genocid”, potrivit dreptului penal internaţional.

”Teroriştii au masacrat 1.300 de persoane, la 7 octombrie, inclusiv femei şi copii, bătrâni şi aduşi tineri care petreceau în aer liber”, comentează semnatarii.

”Aceste acte contituie o încălcare flagrantă a dreptului internaţional şi în particular a dreptului internaţional penal”, apreciază ei, pentru că ”par să fi fost comise cu internţia de distruge, în întregime sau în parte, un grup naţional – israelienii – un obiectiv declarat în mod explicit de către Hamas.”

CITIȚI ȘI:

EXCLUSIV | Viața printre alarme și rachete trase la ore fixe, după masacrul Hamas. Româncă din Israel: „Mi se pare o realitate complet nebună”

EXCLUSIV | Scrisoarea sfâșietoare a unei mame în memoria fiicei, ucisă de Hamas: „Am îngropat floarea noastră frumoasă”/ „O durere nesfârșită”

LIVE TEXT | Război în Israel: Armata israeliană lansează ”asediul total” asupra Fâșiei Gaza / Iranul a negat implicarea în atacurile asupra Israelului

EXCLUSIV | Rapoartele SRI arată că fanaticii Hamas se radicalizează până și la București! Adept al grupării, expulzat. Detalii din dosarul secret

LIVE TEXT | Război în Israel: Peste 3.000 de răniți, sirenele sună încontinuu. Ripostă agresivă împotriva Hamas

Un nou guvern de criză ar putea fi format în Israel, după atacurile devastatoare care au ucis sute de oameni

Mara Răducanu
Mara Răducanu este jurnalist de eveniment. A terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București și a lucrat la mai multe publicații, mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Disneyland Paris a introdus prețuri dinamice pentru biletele de intrare